Biserica Centrală din Căușeni a împlinit 152 de ani de la fondare
La data de 12 iulie, Biserica Centrală din Căușeni a împlinit 152 de ani de la fondare. Pentru a marca acest eveniment, de dimineață, în lăcașul sfânt s-a adunat multă lume.

Oamenii au venit cu inima deschisă pentru a-i cinsti pe cei doi apostoli care sunt considerați protectorii orașului Căușeni. Potrivit Bibliei, Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt simboluri ale credinţei şi sacrificiului suprem. Sfinţii au o sărbătoare comună pentru că au murit în aceeaşi zi, ca martiri. Tot în această zi s-a încheiat postul, iar căușenenii au marcat hramul orașului, transmite Știri.md cu referire la Studio-l.online.
Zi specială pentru căușeneni. Anual, de peste un secol și jumătate, la data de 12 iulie este marcat hramul Bisericii Centrale și al orașului.
Vitalie Ciobanu din Căușeni cunoaște întreaga poveste a zidirii Bisericii Centrale din Căușeni.
Este al treilea lăcaș sfânt construit la Căușeni pe temelia unei biserici armenești, spune bărbatul.
Sărbătoarea a început ca de obicei la biserică, unde s-au adunat sute de enoriași care s-au rugat pentru bunăstarea familiei, a orășenilor și pentru ploaie.
Oamenii spun că tradiția de a marca Ziua orașului de hramul bisericii vine de mult timp, aceștia țin să cinstească marea sărbătoare venind la biserică cu inima curată și gânduri bune.
Oamenii spun că sunt bucuroși de această sărbătoare și așteaptă mulți oaspeți în această zi.
În discursul său, părintele Vasile Damaschin a menționat despre viaţa şi activitatea misionară a Apostolilor Petru și Pavel, ca şi minunile săvârşite de ei.
Potrivit Întreprinderii de Stat Registru, numele Petru este purtat în ţara noastră de aproape 26 de mii de persoane, iar numele Pavel – de peste 20 de mii de oameni.