main logo
750

Bilanț săptămânal: 11 acte false, depistate de polițiștii de frontieră

Pe parcursul săptămânii precedente, polițiștii de frontieră au depistat 11 documente de călătorie cu semne vădite de falsificare.

Bilanț săptămânal: 11 acte false, depistate de polițiștii de frontierăFoto: Border.gov.md

Știri.md transmite că, în urma procedurilor de control la trecerea frontierei, cazurile au fost depistate atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din Republica Moldova:

  • La PTF „Leușeni” - 2 cazuri;
  • La PTF „Sculeni” - 1 caz;
  • La PTF „Costești” - 2 cazuri;
  • La PTF „Criva” - 2 cazuri;
  • La PTF comun „Palanca” - 2 cazuri;
  • La PTF „Giurgiulești” - 1 caz;
  • La SPF „AIC” - 1 caz.

De menționat că toate documentele suspecte au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

În context, IGPF reamintește că utilizarea sau prezentarea documentelor de călătorie falsificate, la trecerea frontierei de stat, se califică drept infracțiune și se sancționează conform legislației Republicii Moldova.

Astfel, Poliția de Frontieră recomandă:

- La trecerea frontierei de stat utilizați doar documente de călătorie valabile emise de către autoritățile de stat competente;

- Nu apelați la intermediari dubioși pentru obținerea documentelor de călătorie;

- Manifestați răbdare și înțelegere față de acțiunile polițiștilor de frontieră.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării