main logo
19623

Bilanț nou: 14 morți în R. Moldova. Cine sunt cele două victime noi

În Republica Moldova au mai decedat încă două persoane diagnosticate cu COVID-19.

Bilanț nou: 14 morți în R. Moldova. Cine sunt cele două victime noi

Despre aceasta a anunțat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing matinal, transmite Știri.md.

Potrivit ei este vorba despre un bărbat de 41 de ani care a decedat la Institutul de Medicină Urgentă, fiind internat pe 30 martie în stare gravă. Acesta avea pneumonie bilaterală și suferea de hipertensiune și diabet zaharat de gradul II.

A doua persoană decedată este o femeie de 71 de ani, care a murit la Fălești, fiind spitalizată pe 28 martie. Aceasta avea cardiopatie și infarct miocardic. Starea de sănătate a femeii s-a agravat pe 2 aprilie, atunci când a apărut febra și pneumonia.

”Ulterior, s-a stabilit că această femeie a fost în legătură cu nora revenită de peste hotare, informație care nu era disponibilă la data internării persoanei cu probleme cardiace. În rezultat, medicul cardiolog este internat într-o instituție specializată de COVID-19 din Chișinău”, a precizat ministra.

În context, Viorica Dumbrăveanu a venit cu un apel repetat către cetățeni.

"Nu ascundeți informația dacă ați fost în contact cu persoane revenite de peste hotare, pentru că de aceasta depinde și intervenția rapidă a persoanelor și starea de sănătate și viața, securitatea personalului medical", a îndemnat Dumbrăveanu.

Potrivit datelor oficiale, până în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate deja 14 decese din cauza COVID-19, iar 28 de pacienți s-au tratat de noul coronavirus.

Știri.md amintește că, începând cu 25 martie, este limitată mișcarea populației în municipii, orașe și centre raionale pentru a preveni infecția cu coronavirus.

Menționăm că pe 17 martie, Parlamentul de la Chișinău a declarat stare de urgență națională în legătură cu situația epidemiologică, până la data de 15 mai.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vine cu mesajul repetat către populație de a se implica activ în prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19 pe teritoriul țării, prin respectarea recomandărilor:

- Evitați locurile publice. Stați acasă;

- Păstrați distanța socială de minim 1 metru;

- Cei care au revenit din țările cu risc sporit de infecție sau au contactat cu o persoană infectată, autoizolați-vă la domiciliu pentru 14 zile, inclusiv de membrii familiei și contactați medicul de familie. Măsurați temperatura corpului de 3 ori pe zi;

- Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun;

- Respectați eticheta tusei (în șervețel de unică folosință sau pliul cotului);

- La primele simptome de boală precum: tuse, febră, eliminări nazale, apelați Serviciul 112.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării