main logo
2528

Bilanț: 224 de morți în R. Moldova. Cine sunt noile victime ale virusului

Încă 3 persoane infectate de COVID-19 au murit după ce au luptat împreună cu medicii mai multe zile cu virusul.

Bilanț: 224 de morți în Moldova. Cine sunt noile victime ale virusului

De data aceasta virusul a răpus o femeie dintr-o regiune din stânga Nistrului, transmite Știri.md.

Astfel, potrivit cifrelor oficiale, în Transnistria au murit 34 de persoane de coronavirus. 

„Femeia a ajuns la spital la începutul lunii mai. Din cauza stării grave de sănătate aceasta a fost internată în secția de reanimare.

Pensionara suferea de mai multe boli cronice. Ea a fost diagnosticată cu COVID-19 ca urmare a complicațiilor provocate de pneumonia bilaterală”, se arată în comunicatul MAI a Transnistriei.

De asemenea, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a mai confirmat decesul a încă doi pacienți infectați.

Deces 223: Bărbat de 62 ani, din mun. Chișinău, internat la Spitalul Clinic Republican pe data de 17.05.2020. Comorbidități: cardiopatie ischemică, angină pectorală de efort CF II, insuficiență respiratorie gr. III, insuficiență cardiacă cronică gr. III.

Deces 224: Bărbat de 82 ani, din r-nul Ceadîr-Lunga, internat la IMSP SR Cimișlia, pe data de 16.05.2020. Comorbidități: cancer de prostată, angină pectorală de efort, hipertensiune arterială gr. III.

De menționat că la ora actuală în Republica Moldova au fost înregistrate deja 222 decese din cauza COVID-19.

Știri.md amintește că, până la ora actuală, în R. Moldova au fost înregistrate 6.340 de cazuri de COVID-19.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării