Bijuterii pregătite pentru transportare ilicită, depistate pe AIC
Polițiștii de frontieră de comun cu funcționarii vamali au contracarat un caz de transport ilegal de bunuri. Un cetățean al Israelului a încercat să scoată ilicit din Republica Moldova, prin nedeclarare organului vamal, o cantitate impunătoare de bijuterii.
Potrivit Poliției de Frontieră, străinul în vârstă de 34 de ani a fost identificat printre pasagerii cursei cu destinație spre Varșovia, pe Aeroportul Internațional Chișinău, transmite Știri.md.
În urma controlului de specialitate, echipa comună a depistat în bagajul de cală al străinului mai multe bijuterii presupuse a fi din argint, în număr de 722 de bucăți, inclusiv pietre colorate și bucăți din metal de culoare albă.
Conform procedurilor legale, bunurile au fost ridicate și transmise spre expertizare, iar investigațiile pe caz continuă.
Foto/video: Border.gov.md, Customs.gov.md