Beți și fără permis: Mai mulți motocicliști, documentați de Poliție
Mai mulți motocicliști în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști. Incidentele s-au produs în raioanele Telenești și Strășeni.
În localitatea Crăsnășeni, un tânăr de 23 de ani conducea o motocicletă. Potrivit Poliției, tânărul era beat criță, având o concentrație de 0,65 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, transmite Știri.md.
Un alt tânăr de 19 ani, aflat la ghidonul unei motociclete neînregistrate, a fost oprit în localitatea Zăicani. Testat alcoolscopic, s-a stabilit că acesta avea o concentrație de 0,73 mg/l în aerul expirat.
În localitatea Voinova, oamenii legii au observat un ATV care se deplasa haotic. La cerințele legale ale polițiștilor de a stopa, motociclistul a refuzat. Ulterior, acesta a fost oprit și testat la alcool. S-a stabilit că tânărul în vârstă de 24 de ani avea o concentrație de 1,00 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Șirul încălcărilor îl încheie un minor de 16 ani, care, deși nu avea permis de conducere, se deplasa prin localitatea Scoreni la ghidonul unei motociclete neînmatriculate corespunzător.
Poliția menționează că vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea specială.