Bender: Un copil de 10 ani a fost salvat de la înec de un trecător
Un bărbat de 30 de ani a salvat un copil de la înec. Totul s-a întâmplat sâmbătă, 25 aprilie, în timp ce acesta se plimba pe lângă plaja orașului Bender și a observat un băiat de 10 ani alergând spre apă. La scurt timp, minorul a sărit în râul Nistru și a început să se înece.
Imagine simbolInițial, bărbatul a încercat să-l ajute de pe mal, întinzându-i o creangă, însă distanța era prea mare. Copilul se afla la aproximativ patru metri distanță de mal, transmite Știri.md.
Astfel, martorul a intrat în apă și a reușit să scoată copilul la mal. Deși băiatul era conștient, acesta nu înțelegea ce se întâmplă și nu răspundea la întrebări.
La scurt timp, la fața locului au ajuns oamenii legii, alertați de martori. Aceștia l-au urcat pe copil în autospecială și au încercat să-l încălzească, înlocuindu-i geaca udă cu una uscată.
Echipajul medical sosit ulterior l-a învelit într-o pătură și l-a transportat la spital. Cu sindrom de înec, copilul a fost internat în Secția de reanimare.
Oamenii legii au stabilit că are 10 ani, este din Parcani și are dizabilități. Acesta se juca în curtea casei, apoi a plecat la plimbare. În momentul în care familia a început să-l caute, copilul dispăruse deja.
În prezent, băiatul se află în spital, iar viața lui nu este în pericol. Datorită intervenției rapide a trecătorului, tragedia a fost evitată.