8288
Bebeluș mort, găsit după naștere într-o toaletă din Fălești
Descoperire macabră făcută de polițiștii din raionul Fălești. Corpul neînsuflețit al unui nou-născut a fost găsit în curtea unei case.
Incidentul a avut loc ieri, 13 noiembrie, în jurul orei 18, transmite Știri.md.
O tânără de 22 de ani a născut la domiciliu, în satul Făleștii Noi din raionul Fălești.
Deplasându-se la fața locului, oamenii legii au descoperit cadavrul pruncului în toaleta din curtea casei.
Tânăra mamă nu se afla la evidența medicului, iar fătul avusese nouă luni.
Mai mult, aceasta mai are un copil de un an și trei luni, dar nu este căsătorită.
Femeia este internată în secția de reanimare a spitalului raional Fălești.
Circumstanțele decesului urmează a fi stabilite de oamenii legii.