4673
2
Bătaie mortală în Chișinău: Luptătorul Aurel Ignat, în arest la domiciliu
4673
2

Luptătorul K-1 Aurel Ignat a fost plasat în arest la domiciliu după șapte luni de detenție în Penitenciarul nr. 13. El este învinuit de implicare în bătaia de la o discotecă din Chișinău, soldată cu un deces.

Schimbarea măsurii preventive a fost posibilă după ce majoritatea martorilor au declarat că nu Aurel Ignat este cel care l-a omorât în bătăi pe Sergiu Bejenari, transmite Știri.md cu referire la Anticorupție.md.

Martorii au declarat în instanță, sub jurământ, că Aurel Ignat a fost mai întâi lovit în cap cu o bâtă de către Sergiu Bejenari. Sportivul ar fi încercat să se apere și l-a lovit o dată pe atacator, după care a fugit după Ivan Bejenari, fratele victimei. În acest timp, au venit în ajutor sportivii Mihai Pârgaru și Eugen Deliu.

Martorii au mai spus că cel care a aplicat cele mai multe lovituri victimei este Eugen Deliu, fiul unor afaceriști din Chișinău.

Surse apropiate anchetei au comunicat că a fost identificat locul unde se ascunde Deliu, la o mănăstire. Avocații lui Ignat spun că vor solicita în continuare eliberarea sportivului sub control judiciar.

De cealaltă parte, Aurelia Grigoriu, avocata familiei victimei, s-a arătat indignată de decizia instanței.

Bătaia de la Discoteca „Edgo” a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018. În urma altercației, au fost transportați la Spitalul de Urgență Aurel Ignat, cu o plagă la cap, și Sergiu Bejenari, care a decedat peste șaze zile din cauza loviturilor.

Potrivit polițiștilor care au venit atunci la Spitalul de Urgență la solicitarea medicilor, toți participanții la încăierare erau în stare avansată de ebrietate. Ivan Bejenari și fetele care îl însoțeau au declarat că Sergiu ar fi căzut de pe scări. 

Pe banca acuzaților au ajuns Mihai Pârgaru și Aurel Ignat. Aceștia s-au predat forțelor de ordine după ce au apărut informații în presă despre moartea lui Bejenari.

Procuratura a mai intentat un dosar penal în care Aurel Ignat are statut de parte vătămată, iar Ivan Bejenari și polițistul Sergiu Braduși, un prieten care le-a adus bâta din mașină, au statut de învinuit.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter