sporter Logo
main logo
main logo
5096

Bărbatul căruia i s-a făcut rău la Leușeni, cărat un km de polițiști

Bărbatul cu probleme cardiace la care nu a putut ajunge o ambulanță din cauza tehnicii agricole lăsate de fermieri pe traseul spre Leușeni a fost dus de polițiști și asistenții medicali până la ambulanța care stătea blocată pe drum, la aproape un kilometru de punctul de trecere a frontierei.

Bărbatul căruia i s-a făcut rău la Leușeni, cărat un km de polițiștiColaj: Știri.md

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, bărbatul este transportat spre o instituție medicală pentru îngrijiri medicale, transmite Știri.md.

Astfel, oamenii legii s-a autosesizat, urmând să fie pornit un proces penal pentru îngrădirea accesului serviciului medical la acordarea ajutorului unei persoane care a solicitat acest lucru.

De menționat că, din cauza tehnicii agricole lăsate de fermieri pe traseul Leușeni, o ambulanță nu a putut ajunge la PTF Leușeni-Albița pentru a acorda îngrijiri medicale unui bărbat cu probleme cardiace, căruia i s-a făcut rău.

Știri.md amintește că, de luni, fermierii din mai multe regiuni ale țării au scos tehnica agricolă pe șosele. S-au anunțat blocaje ale vămilor Leușeni, Costești și Cahul-Oancea, dar și ale traseelor naționale.

Miercuri, premierul Dorin Recean i-a îndemnat pe agricultorii care protestează să respecte drepturile celorlalți cetățeni.

Totodată, potrivit lui Dorin Recean, oricât ajutor s-ar oferi, o asociație din cele 30 continuă să fie nemulțumită și să șantajeze.

În replică, Sergiu Stefanco a spus că fermierii se vor întâlni doar cu premierul, președintele Parlamentului și președintele R. Moldova.

Menționăm că și vineri drumul de acces spre vama Leușeni este blocat de tractoare.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici