point Logo
main logo
main logo
522

Bărbatul care ar fi ascuns droguri în detergent, plasat în arest pentru 30 de zile

Bărbatul care ar fi transmis din Varşovia în Moldova un kilogram de droguri, ascunse într-un colet cu detergent, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Instanța a admis solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).

Bărbatul care ar fi ascuns droguri în detergent, plasat în arest pentru 30 de zileImagine simbol

Măsura a fost aplicată de Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, iar până la o hotărâre judecătorească finală, acuzatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii, transmite Știri.md.

Amintim că, la data de 10 aprilie curent, un bărbat aflat în Varșovia a expediat un colet cu substanțe narcotice spre Republica Moldova, urmând să îl preia personal la sosirea în Chișinău. Suspectul, un bărbat de 24 de ani, a fost reținut la intrarea în Chișinău, fiind pasager într-un automobil de marca Volkswagen Crafter.

Totodată a fost identificat și transportatorul coletului, un bărbat de 33 de ani, care presta servicii de transport colete și pasageri. Din automobilul acestuia, de model Skoda Octavia (numere lituaniene), a fost ridicată o cutie în care se afla un pachet disimulat într-un ambalaj de detergent. În interior a fost depistată o substanță albă, sub formă de pulbere, cu greutatea de aproximativ un kilogram, suspectată a fi drog sintetic de tip PVP (sare).

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici