Bărbații din Găgăuzia care ajutau ucraineni să treacă granița, în arest
Cele opt persoane din Găgăuzia, inclusiv doi polițiști de frontieră, reținute în dosarul organizării migrației ilegale a bărbaților din Ucraina, au fost plasate în arest preventiv.
Potrivit Poliției de Frontieră, la solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile, transmite Știri.md.
Amintim că, recent, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a anunțat că zece cetățeni din Găgăuzia, printre care doi polițiști de frontieră, sunt cercetați penal pentru organizarea intrării ilegale a bărbaților din Ucraina. Pentru asta, indivizii cereau sume cuprinse între 6.000 și 8.000 de euro per persoană.
Atunci, în urma probelor acumulate, IGPF anunțase că opt persoane au fost reținute, iar două sunt cercetate în stare de libertate.