Bărbat suspectat că ar fi urmărit o minoră la Cahul. Ce spune Poliția
Poliția din Cahul anunță că informațiile apărute în mediul online despre un presupus caz în care un bărbat ar fi urmărit o minoră în apropierea unei instituții de învățământ nu se confirmă.
Imagine simbolPotrivit Inspectoratului de Poliție Cahul, imaginile și informațiile au fost distribuite pe 30 martie, inclusiv pe grupuri de părinți, stârnind îngrijorare în rândul comunității, transmite Știri.md.
Oamenii legii au verificat cazul, iar persoana din imagini a fost identificată și audiată. În urma verificărilor, s-a stabilit că nu a avut loc nicio tentativă de agresiune sau alte acțiuni ilegale.
Poliția menționează că înțelege îngrijorarea părinților și dorința acestora de a-și proteja copiii, însă îndeamnă la calm și responsabilitate. Autoritățile avertizează asupra riscurilor distribuirii informațiilor neconfirmate, care pot genera panică în rândul copiilor, părinților și cadrelor didactice.
Totodată, oamenii legii subliniază că siguranța comunității rămâne o prioritate și recomandă ca, în cazul observării unor situații cu adevărat suspecte sau periculoase, să fie apelat imediat numărul de urgență 112.
Poliția le mulțumește cetățenilor pentru responsabilitate, grijă și spirit civic.