main logo
947

Bărbat din Tiraspol, reținut pentru comercializarea produselor piratate

Un bărbat de 38 de ani din Tiraspol a fost reținut la Chișinău, fiind suspectat de încălcarea dreptului de autor și a drepturilor conexe.

Bărbat din Tiraspol, reținut pentru comercializarea produselor piratateColaj: Știri.md

De asemenea, acesta este cercetat și pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Reținerea a avut loc pe Aeroportul Internațional Chișinău, când acesta intra în țară, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, cauză penală a fost pornită în anul 2024. S-a stabilit că, din 2022 și până în prezent, suspectul, aflându-se pe teritoriul Republicii Moldova, comercializa, prin intermediul unui magazin online, produse piratate. Acestea aparțin unei companii internaționale, iar în urma ilegalității bărbatul a reușit să obțină venituri în mărime de circa cinci milioane de dolari.

În urma măsurilor procesual-penale, de la acesta au fost ridicate sume de bani în valută străină (700 de euro, 100 de dolari, 57.750 de ruble), carduri bancare, telefoane mobile, precum și dispozitive de stocare a informațiilor, documente și înscrisuri relevante anchetei.

Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la cinci la zece ani.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării