main logo
1085

Bălți: Smog din cauza unui incendiu la poligonul de gunoi de la Țambula

Orașul Bălți a fost acoperit marți de un strat dens de fum și smog, cauzat de un incendiu izbucnit la un depozit de deșeuri din localitatea Țambula, raionul Sângerei. În aer se simte un miros înțepător de ars, iar autoritățile locale au îndemnat populația să ia măsuri de precauție.

Bălți: Smog din cauza unui incendiu la poligonul de gunoi de la ȚambulaFoto: tvn.md

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a anunțat pe rețelele sociale că serviciile municipale monitorizează situația și sunt în contact permanent cu structurile guvernamentale responsabile, precum și cu administrația locală din Țambula, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.

„Recomandăm locuitorilor să rămână în case, dacă este posibil, să închidă ferestrele și să limiteze activitatea fizică în aer liber”, a declarat edilul.

În plus, șefii instituțiilor de învățământ preșcolar și școlar au fost instruiți să reducă la minimum activitățile desfășurate în aer liber de către copii, pentru a preveni posibile efecte negative asupra sănătății.

Autoritățile investighează cauzele izbucnirii incendiului și acționează pentru localizarea și lichidarea focarelor. Situația este în continuare monitorizată.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării