main logo
673

BAC 2017: Deputații vor sancționarea unor funcționari. Cauza

Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a audiat, în ședința de astăzi, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării asupra rezultatelor examinării carențelor depistate la examenele naționale de bacalaureat pentru anul de studii 2016-2017.

BAC 2017: Deputații vor sancționarea unor funcționari. CauzaBAC 2017: Deputații vor sancționarea unor funcționari. Cauza

Secretarul General de Stat al Ministerului, Igor Șarov a comunicat că, în urma sesizărilor deputaților, Ministerul a creat o Comisie de control, care a examinat situația din domeniu și a informat organele de drept referitor la încălcările admise de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare.

De asemenea, reprezentanții Ministerului au propus sancționarea disciplinară a conducerii Agenției și elaborarea unor noi acte normative cu privire la organizarea și desfășurarea examenelor.

Potrivit raportului, sesiunile de bacalaureat în anii 2016-2017 au fost organizate conform metodologiei pentru sesiunea 2015-2016, act normativ cu caracter temporar, care a încetat să mai existe, scrie TV8.

Igor Șarov a precizat că Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare a oferit explicații la solicitarea Comisiei de control. În același timp, Inspecția Financiară efectuează un control financiar complex al instituției, care se va finaliza la 10 noiembrie curent.

Ulterior, la 15 noiembrie 2017, Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare va prezenta public raportul activității pentru perioada anilor 2016-2017.

Amintim că la 11 iulie 2017, Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a audiat informația cu privire la rezultatele sesiunii de examene 2017. Atunci, viceministra Educației Lilia Pogolșa a declarat că procedura și metodologia de organizare a examenelor a fost una subiectivă, iar testele depășeau nivelul mediu de cunoaștere a materiei. Deputații, la rândul lor, au recomandat Ministerului să creeze un grup de lucru pentru a analiza încălcările și au propus modificarea și îmbunătățirea procedurii de desfășurare a examenelor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării