stiri Logo
main logo
main logo
806

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc cere recuzarea a două judecătoare din dosar

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, a solicitat recuzarea judecătoarelor Ana Cucerescu și Olga Bejenari, invocând presupuse motive de incompatibilitate în examinarea dosarului penal al fostului lider democrat.

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc cere recuzarea a două judecătoare din dosarImagine simbol

Apărătorul a anunțat că cererea a fost formulată după apariția unor informații în spațiul public, transmite Știri.md.

„La data de 8 aprilie 2026, în urma unui interviu televizat am identificat motive grave de incompatibilitate. Judecătorul Ana Cucerescu a pronunțat în 2021 o condamnare bazată pe același nucleu factual ca și în cauza Plahotniuc, și anume referitor la companiile Dracard, Caritas Grup și Provolirom. Ulterior, judecătorul menționat s-a abținut într-o cauză conexă, recunoscând oficial incompatibilitatea. Judecătorul Olga Cebotari a confirmat această situație, făcând parte din completul care a validat abținerea. Cu toate acestea, ambele magistrate judecă acest dosar fără să declare această incompatibilitate. Solicităm un singur lucru: complet imparțial și legal constituit”, a declarat Lucian Rogac.

Avocatul susține că participarea celor două magistrate ar putea afecta imparțialitatea procesului și a cerut înlocuirea acestora din completul de judecată.

Deocamdată, instanța nu a anunțat o decizie privind cererea de recuzare. Dosarul penal în care este vizat Vladimir Plahotniuc continuă să fie examinat.

Vladimir Plahotniuc este vizat în dosarul legat de „Furtul Miliardului”, fiind acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale; escrocherie în proporții deosebit de mari; spălare de bani. După o perioadă lungă în care a fost dat în căutare internațională, Vladimir Plahotniuc a fost extrădat în vara anului 2025 și se află în prezent în detenție la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Instanța a stabilit pentru data de 22 aprilie 2026 pronunțarea sentinței în dosarul în care este vizat Vladimir Plahotniuc.

 

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici