main logo
811

Avocatul grupului Petrenco: Nu poţi găsi judecători cu demnitate

Unul dintre avocaţii "grupului Petrenco", Eduard Rudenco, consideră că judecătoarea de la Curtea de Apel Chişinău, Svetlana Balmuş, care în ajun şi-a dat demisia din funcţie din cauza că nu este de acord cu sentinţa dată în privinţa activiştilor civici, este "un magistrat cu literă mare".

Avocatul grupului Petrenco: Nu poţi găsi judecători cu demnitate

El a spus miercuri pe reţelele sociale că "oamenii de treabă, prin definiţie, nu pot lucra în sistemul judiciar al Republicii Moldova", transmite Știri.md cu referire la Infotag.md.

"În justiţia naţională nu poţi găsi judecători cu demnitate, obiectivi şi cinstiţi. Există din ce în ce mai puţini judecători care pot lua decizii corecte şi verificate din punct de vedere legal", consideră el.

Potrivit datelor cancelariei Consiliului Superior al Magistraturii, instanţa a satisfăcut cererea de demisie a judecătoarei Balmuş. Ea era unul dintre cei trei judecători care au examinat cazul "grupului Petrenco". S-a constatat că referitor la sentinţa scandaloasă ea a avut o opinie specială. Balmuş consideră că membrii grupului sunt nevinovaţi, iar imaginile video ataşate cauzei ca dovadă nu determină vinovăţia lor.

Fostul deputat Grigorii Petrenco şi şase tovarăşi de-ai lui au fost reţinuţi în septembrie 2015 în timpul unui miting de protest la Procuratura Generală. După şase luni de închisoare şi două luni de arest la domiciliu, ei au fost eliberaţi sub control judiciar, având interdicţia de a participa la proteste. 

În iunie 2017, judecătoria sectorului Rîşcani l-a condamnat pe Petrenco la 4,5 ani de închisoare cu suspendare şi la o amendă de 20 mii lei pentru organizarea dezordinilor. Instanţa i-a interzis lui Petrenco să părăsească Moldova, dar el a ignorat interdicţia şi a fugit în Germania, unde a primit azil politic. 

Reprezentanţii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Guvernul Germaniei şi Departamentul de Stat al SUA au recunoscut că membrii "grupului Petrenco" sunt deţinuţi politici.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării