main logo
975

Avocații, indignați de amendamentul Stamate: Vom organiza proteste

Consiliul Uniunii Avocaților se convoacă astăzi în ședință extraordinară pentru a decide organizarea unei acțiuni de protest în data de 20 ianuarie.

Avocații, indignați de amendamentul Stamate: Vom organiza protesteFoto: Deschide.md

Apărătorii sunt indignați de propunerea președintelui Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Olesea Stamate, care ar permite arestarea și percheziționarea avocaților fără acordul prealabil al CUA, transmite Știri.md cu referire la Deschide.md.

Contactată de reporterul Deschide.MD, fostul președinte al Uniunii Avocaților, Nina Lozan, a declarat că amendamentul propus de Stamate ar reprezenta „o încercare de subordonare a actorilor la procesul de înfăptuire a justiției”.

„În concepția acestor amendamente, orice procuror sau ofițer de urmărire penală cărui nu i-ar plăcea de un anumit avocat, poate să-i pornească un dosar penal și să-l înlăture din proces. Noi așa vedem lucrurile”, a spus avocata.

Nina Lozan a amintit că garantarea independenței avocaților prin neadmiterea percheziționării și arestării acestora fără un acord prealabil din partea CUA a fost introdusă în aprilie 2021, însă până la moment nu a fost aplicată.

„Încă nu a existat un caz când Consiliul Uniunii Avocaților a fost nevoit să accepte sau să respingă vreun demers al procurorului privind pornirea urmăririi penale în privința unui avocat. Respectiv, până la moment nu avem fapte concrete care ar argumenta necesitatea excluderii acestei garanții”, menționează ea.

La fel, avocatul precizează că amendamentul propus de Stamate nu a fost discutat sau coordonat cu Uniunea Avocaților: „Am aflat despre acest amendament de pe pagina web a Parlamentului”.

„Poate, era nevoie să facă publică această propunere, să o discutăm, să ne întrebe și pe noi sau pe experții Comisiei de la Veneția”, a spus Lozan.

În acest sens, Consiliul Uniunii Avocaților a decis să se convoace astăzi în ședință extraordinară pentru a examina subiectul privind organizarea unei acțiuni de protest în data de 20 ianuarie.

Amintim că Olesea Stamate a înregistrat un amendament la proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la avocatură care ar permite reținerea, arestarea și percheziționarea avocaților chiar și fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării