Avocata mamei Ludmilei Vartic cere raportul investigației de la Spitalul Hâncești
Violeta Gașițoi, una dintre avocatele familiei Ludmilei Vartic, solicită Ministerului Sănătății să prezinte raportul privind investigația de la Spitalul Hâncești. Apărătoarea avertizează că lipsa documentului ridică semne de întrebare privind transparența.
Imagine simbolAvocata subliniază că întârzierea transmiterii documentului ridică îngrijorări legate de respectarea termenelor și a obligațiilor de transparență instituțională, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.
„Stimați reprezentanți ai Ministerului Sănătății, astăzi este iarăși luni, iar până în prezent nu am primit raportul privind investigația efectuată la Spitalul Hâncești, în cauza Vartic. În aceste condiții, întârzierea transmiterii documentului ridică îngrijorări legitime cu privire la respectarea termenelor și a obligațiilor de transparență instituțională. Menționăm că în cadrul investigației au fost implicate mai multe persoane care dețin cunoștințe directe despre informațiile colectate și ele încă continuă să lucreze în acea instituție. Din acest motiv, scopul nostru este unul strict legal - verificarea caracterului complet și fidel al raportului în raport cu datele și constatările existente. Chiar dacă veți scoate ceva de acolo, noi știm ce ar fi trebuit să fie. Vă solicităm respectuos transmiterea raportului în termen rezonabil, pentru a evita necesitatea inițierii unor demersuri suplimentare”, a declarat Violeta Gașițoi.
Știri.md amintește că Spitalul Raional Hâncești a fost acuzat că nu a sesizat autoritățile după ce, în noiembrie 2025, Ludmila Vartic ar fi fost adusă bătută la spital. Instituția a respins aceste acuzații.
Ludmila Vartic și-a pierdut viața în dimineața de 3 martie, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău. Tragedia s-a produs în jurul orei 07:00, pe strada Calea Orheiului din sectorul Râșcani al Capitalei.
Moartea Ludmilei Vartic a provocat reacții puternice în spațiul public, iar mai multe organizații pentru drepturile omului au declarat că nu exclud ipoteza unei posibile determinări la suicid, după ce au apărut informații precum că femeia ar fi fost agresată de soțul său, vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești.