main logo
811

Avocat: Procurorii nu au probe și vor să-l lege pe Tranga cu Caramalac

Avocatul coproprietarului localurilor Andy's și La Plăcinte susține că împotriva clientului său nu există nicio probă, iar procurorii solicită prelungirea mandatului de arest preventiv fără temei.

Avocat: Procurorii nu au probe și vor să-l lege pe Tranga cu CaramalacFoto: zdg.md

„Procurorul solicită prelungirea mandatului de arest pe motiv că, chipurile, mai sunt câteva acțiuni procesuale, inclusiv și de confruntare dintre Andrei Tranga și denunțătorul. Apărarea a pledat pentru eliberarea lui din sală. Nu în arest la domiciliu, dar punerea lui în libertate, pe motiv că nu există probe, absolut nicio probă, care ar confirma implicarea lui Andrei Tranga în presupusul trafic de influență”, a declarat avocatul Ion Dron, după ce astăzi a avut loc o nouă ședință în dosarul Tranga, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

Avocatul lui Tranga a mai precizat că în timpul ședinței de judecată, procurorul a recunoscut că singura probă existentă în acest dosar este denunțul lui Viorel Varzari.

„Toate măsurile de investigație specială, inclusiv perchezițiile la biroul lui Andrei Tranga au efect zero pentru că nu există nicio probă. În declarațiile lui Varzari nu există nicio indicație că el ar spune că „eu am vorbit la telefon cu Tranga referitor la acest trafic de influență”. Nu există. Noi am stat 18 ore și am cules legăturile telefonice ale lui Tranga cu alte persoane și ele nu există. Replica procurorului știți care a fost? Că pe lângă denunț el a mai făcut explicații suplimentare”, a adăugat avocatul.

Apărătorul omului de afaceri a mai precizat că după arestarea lui Andrei Tranga, afacerea sa se duce în derivă din cauza că acesta nu mai poate conlucra cu partenerii săi, dar și pentru că partenerii lui au frica de a nu fi implicați în acest dosar.

„L-am întrebat pe procuror: „Dacă Dvs. tot sunteți preocupați de trafic de influență, de ce nu ați procedat mai inteligent? Să-l puneți în calitate de bănuit pe Tranga, șase luni să nu-i anunțați, să-l supuneți unor urmăriri speciale, măsuri de investigație, să culegeți probele și să-l luați călduț, dacă este acest trafic”. Nu, scopul lor este de-al lega pe Andrei Tranga cu Grigore Caramalac. Acesta e unicul scop, altceva nu există”, precizează Ion Dron.

Andrei Tranga este proprietarul lanțului de restaurante „La Plăcinte” și „Andy’s Pizza”. Acesta a fost reținut de procurorii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, vineri, 26 aprilie, într-un dosar penal deschis pentru șantaj. 

Tranga ar fi fost implicat într-o schemă de preluare a afacerii lui Viorel Varzari şi anume a întreprinderii SRL „Molinart Grup”, deținătorul mărcii comerciale „ARTINOX”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării