Avocat, despre dosarul Ludmilei Vartic: Unele probe nu vor mai putea fi recuperate niciodată
Violeta Gașițoi, una dintre cele două avocate care au preluat cazul Ludmilei Vartic declară că „organul de urmărire penală nu a examinat și nu a exclus ipoteza unui omor”.
Colaj: Unimedia.info„În termeni reali, faptul că oamenii legii nu au examinat versiunea unui omor înseamnă probe care nu au fost colectate la timp, probe care pot fi pierdute, probe care poate nu vor mai putea fi recuperate niciodată”, a explicat apărătoarea, care s-a referit și la calitatea în dosar a Aurei Zbereanu, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.
„În cauza Ludmila Vartic, pot să vă spun public: organul de urmărire penală nu a examinat și nu a exclus ipoteza unui omor sau a unui omor camuflat. Suntem în 2026. Și, în mod absolut șocant, autoritățile – organul de urmărire penală și chiar instanțele de judecată – vin și ne spun că: o persoană care nu este membru al familiei nu ar fi subiect al investigației în baza Legii nr. 45/2007 privind prevenirea și combaterea violenței în familie”, scrie Violeta Gașițoi.
„Autoritățile nu au dreptul să vină public cu o singură versiune - suicidul, fără să examineze toate ipotezele”.
Potrivit avocatei, „în termeni reali, faptul că oamenii legii nu au examinat versiunea unui omor înseamnă probe care nu au fost colectate la timp, probe care pot fi pierdute, probe care poate nu vor mai putea fi recuperate niciodată”: „Întrebarea e simplă - cum poți ajunge la adevăr dacă nu ai căutat toate variantele. Nu e doar o eroare, e o încălcare gravă a obligațiunilor statului”.
Amintim că Ludmila Vartic și-a pierdut viața în dimineața de 3 martie, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău. Tragedia s-a produs în jurul orei 07:00, pe strada Calea Orheiului din sectorul Râșcani al Capitalei.
Moartea Ludmilei Vartic a provocat reacții puternice în spațiul public, iar mai multe organizații pentru drepturile omului au declarat că nu exclud ipoteza unei posibile determinări la suicid, după ce au apărut mai multe informații precum că femeia ar fi fost agresată de soțul său, vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești. Peste 30 de persoane au fost audiate de Poliție pe acest caz, iar audierea copiilor a fost realizată în condiții speciale, potrivit șefei MAI, Daniella Misail-Nichitin.