main logo
7647

Avioane, surprinse deasupra Moldovei. Precizările lui Spînu

După ce joi, 24 februarie, autoritățile au decis să închidă până în data de 4 martie spațiul aerian al Moldovei, avioanele au reînceput să apară pe cer, deasupra țării.

Avioane, surprinse deasupra Moldovei. Precizările lui SpînuColaj: știri.md

În acest sens, Andrei Spînu, viceprim-ministru și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, spune că în temeiul prevederilor Dispoziție nr. 1 din 24 februarie 2022, adoptată de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Autoritatea Aeronautică Civilă în comun cu Ministerul Apărării au autorizat astăzi efectuarea a o serie de zboruri de repoziționare/relocarea a aeronavelor, conform solicitărilor operatorilor aerieni, transmite Știri.md.

O mare parte din acestea deja au avut loc, altele urmează să fie executate în zilele următoare.

Până la ora actuală în scop de repoziționare, de pe Aeroportul Internațional Chișinău au decolat 7 aeronave, alte 2 aeronave urmează să aterizeze în curând. În total a fost acordată permisiunea pentru efectuarea a 17 zboruri.

Toate zborurile sunt efectuate fără pasageri la bordul aeronavelor.

Știri.md amintește că potrivit site-ului flightradar, mai multe avioane au decolat din Moldova în direcția României, asta în timp ce spațiul aerian al Moldovei este închis pentru zboruri civile.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării