Avertisment: Avioanele din Moldova să evite Iranul și Irakul
Autoritatea Aeronautică Civilă recomandă operatorilor aerieni naționali să evite spațiul aerian irakian și iranian unde în ultima perioadă au avut loc mai multe atacuri cu rachete.

Din cauza tensiunilor dintre Iran și SUA, spațiul aerian irakian și iranian a devenit periculos pentru companiile aeriene, transmite Știri.md.
„Agenția pentru Siguranța Aviației Uniunii Europene a împărtășit o recomandare cu autoritățile naționale „ca o măsură de precauție”, în timp ce a efectuat o evaluare completă a situației din regiune.
De asemenea, în scopul anticipării unor situații de criză, Autoritatea Aeronautică Civilă urmează să emită o dispoziție prin care solicită operatorilor aerieni naționali să sporească nivelul de control, starea tehnică și navigabilitatea aeronavelor pe care sunt instalate motoare similare cu cel a aeronavei care s-a prăbușit în Iran”, se arată în comunicat.
Știri.md remintește că un avion al unei companii aeriene din Ucraina, cu 176 de persoane la bord, s-a prăbușit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran în dimineața de 8 ianuarie.