main logo
827

Averea oficială a polițiștilor-șefi de la IGP, INP și INI

Anul 2017 a fost unul prosper pentru principalii polițiști ai statului. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Alexandru Pînzari, a avut venituri de 450 de mii de lei.

Averea oficială a polițiștilor-șefi de la IGP, INP și INIAverea oficială a polițiștilor-șefi de la IGP, INP și INI.

Pînzari a indicat un salariu lunar de aproximativ 13 mii de lei, acesta fiind mai mic decât al adjunctului său, Gheorghe Cavcaliuc, care, potrivit actului de avere și interese, a ridicat în mediu câte 19.950 de lei pe lună. Familia șefului Inspectoratului Național de Patrulare din cadrul IGP, Livii Baziuc, a primit anul trecut donații în valoare de aproape șase mii de euro, iar șeful Inspectoratului Național de Investigații al IGP, Ion Iachimov, afirmă că nu are în proprietate vreun imobil sau teren, iar unica sursă de venit a familiei sale este salariul lunar de 15 mii de lei în funcția pe care o deține, scrie ZdG.

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari, a ridicat în 2017, potrivit actului de avere și interese depus la Autoritatea Națională de Integritate (ANI), un salariu de 157.010 lei sau, în mediu, câte 13 mii de lei pe lună. Totodată, acesta a încasat o pensie de 79.449 de lei de la CNAS. În bugetul familiei Pînzari au intrat 214.200 de lei drept venit din vânzarea unui automobil de model Toyota Prius. Altfel spus, anul trecut familia șefului IGP a avut venituri de peste 450 de mii de lei.

Familia Pînzari deține în proprietate două apartamente și două garaje. Un apartament de 48,9 m.p., familia l-a cumpărat în 2002. Despre acesta, Alexandru Pînzari susține că are o valoare de 20 de mii de lei. În posesia celui de-al doilea apartament, de 106 metri pătrați, familia a intrat în 2009, în baza unui contract de învestire a caipatului în construcție. Șeful IGP susține că valoarea bunului este de 52.500 de euro.

La momentul completării actului de avere, 21 martie curent, familia Pînzari deținea două automobile, unul de model Honda CRW fabricat în 2007 și cumpărat în același an cu 17 mii de  euro și altul de model Toyota Prius, fabricat în 2016 și cumărat în 2017 cu 10 mii de euro.

Șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, care deține funcția respectivă din 19 septembrie 2014, a fost remunerat  anul trecut cu 239.410 lei sau cu un salariu mediu lunar de 19.950 de lei, potrivit actului de avere și interese depus la ANI.

Potrivit aceluiași document, Gheorghe Cavcaliuc a devenit în 2017 proprietarul unui teren extravilan de 0,11 ha, care ar avea o valoare de 23.472 de lei. Șeful-adjunct al IGP mai deține din 2004 un teren extravilan, unul de 0,12 metri pătrați, amplasat în comuna Trușeni, pe care și-a construit ulterior o vilă. Șeful IGP susține că terenul cu pricina ar avea o valoare cadastrală de doar 304 lei, deși, în zonă, un ar se vinde cu aproximativ o mie de euro. Totodată, chiar și valoarea cadastrală a terenului este mult mai mare decât cea indicată de Cavcaliuc în declarații, fiind de aproximativ 25 mii de lei. Din 2005, Gheorghe Cavcaliuc deține un teren intravilan de 0,1 m.p., al cărei valoare cadastrală nu este indicată în actul de avere.

Gheorghe Cavcaliuc trece în declarația de avere vila de 179,9 m.p., amplasată în com. Trușeni, mun. Chișinău, în Întovărășirea Pomicolă „Zarea Trușeni”, despre care ZdG a scris încă în 2015, atunci când imobilul se afla în construcție. Șeful-adjunct al IGP susține că imobilul are o valoare de 228.892 de lei.

Funcționarul afirmă că nu are în proprietate vreun automobil, dar conduce, în baza unor contracte de posesie și folosință un Mercedes fabricat în 2016 și o Toyota Carolla din 2005.

Informațiile respective se găsesc în actul de avere completat de Cavcaliuc la 16 martie curent. Pe 11 aprilie însă, șeful-adjunct al IGP depune la Autoritatea Națională de Integritate încă o declarație de avere pentru 2017, unde pe lângă datele deja menționate adaugă informații despre două apartamente, de 58,3 metri pătrați și, respectiv, 68,6 metri pătrați. Numele titularilor imobilelor sunt ascunse, cel mai probabil însă, aceștia sunt cei doi copii ai șefului IGP. Apartamentele le-au fost transmise acestora prin contracte de donație.

În 2015, ZdG scria că părinții colonelului, Petru și Parascovia Cavcaliuc, au devenit în ultimii trei ani proprietarii a patru apartamente în Chișinău. Trei dintre acestea, sunt situate pe str. Bucuriei, într-un complex nou. Un apartament are 68,6 m.p. a intrat în posesia soţilor Cavcaliuc pe 29 aprilie 2015, în urma unui contract de vânzare/cumpărare semnat cu firma „Restart Business” SRL, care a edificat blocul. Tot la acea dată, soţii Cavcaliuc procură un alt apartament, de 58,3 m.p., vecin cu cel de 68 m.p. Un alt apartament, tot acolo, de 107 m.p., părinţii şefului IGP l-au procurat ceva mai devreme, în 2013-2014, în urma unui contract de investiţii semnat cu compania de construcţii. Un simplu calcul arată că soţii Petru şi Parascovia Cavcaliuc, despre care Gheorghe Cavcaliuc spunea presei că au muncit 15 ani în Italia, au investit în cele trei apartamente din str. Bucuriei nu mai puţin de 140 mii de euro.

Șeful Inspectoratului Național de Patrulare, Livii Baziuc, a fost remunerat de stat în 2017 cu 151.397 de lei sau cu 12.600 de lei lunar. Soția sa, Elena Baziuc, fondatoare și administratoare a firmei „Salent Exim” SRL, susține șefuul INP, a avut un salariu de 64.975 de lei.

Familia Baziuc a primit donații în valoare de 5 mii de euro și 20 de mii de lei anul trecut de la Elena Baziuc și Alexandru Dancenco.

70 de mii de lei au intrat în bugetul familiei din vânzarea a două automobile.

Șeful INP deține un teren extravilan de 0, 0605 ha, despre care afirmă că are o valoare de 22.490 de lei.

Familia are în proprietate trei apartamente și un garaj. Un apartament de 65 m.p. Livii Baziuc l-a cumpărat în 2013, precizând că are o valoare de 32.645 de lei. Alte două apartamente au devenit proprietatea familiei în 2016 în baza unor contracte de investiție: unul de 125,4 m.p. ar avea o valoare de 62.700 de euro, iar unul de 82 m.p. – de 41.000 de euro.

Familia conduce din 2018 un Mercedes ML 250 CDI fabricat în 2012, care, afirmă Livii Baziuc, are o valoare de 80 de mii de lei.

În anul curent, familia urmează să întoarcă o datorie de o sută de mii de lei, contractată în 2016 cu o rată a dobânzii de 10 la sută.

Șeful Inspectoratului Național de Investigații al IGP, Ion Iachimov, declară un salariu 181.172 de lei în 2017, adică câte 15 mii de lei lunar. Anul trecut, acesta a primit și indemnizații în sumă de 43.784 de lei de la IGP. Potrivit actului de avere și interese depus de Ion Iachimov la ANI, salariul și indemnizația sunt unicele venituri ale familiei sale în 2017.

Ion Iachimov susține că familia sa nu deține terenuri sau imobile în proprietate. Șeful INI conduce din 2016 un automobil de model TOYOTA AURIS fabricat în 2010, despre care afirmă că are o valoare de o sută de mii de lei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării