main logo
16746

Averea judecătoarei Iana Talmaci, sub lupa ANI. Neregulile depistate

Inspectorul de integritate al Autorității Naționale de Integritate (ANI), Sergiu Sofroni, a dispus inițierea unui control al averii și intereselor personale în privința judecătoarei Iana Talmaci, din cadrul Judecătoriei Strășeni, sediul Central, ca urmare a unei sesizări primite pe 18 martie 2025.

Averea judecătoarei Iana Talmaci, sub lupa ANI. Neregulile depistateImagine simbol

Sesizarea a vizat posibile încălcări ale regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, mai exact legate de sursa finanțării construcției unei case de vacanță și achiziționarea unui imobil într-un municipiu din Modlova, transmite Știri.md.

Astfel, în urma verificării prealabile, inspectorul de integritate a constatat existența unor indicii de încălcare a regimului juridic menționat și a dispus deschiderea unui control detaliat asupra averii și intereselor personale ale judecătoarei. Conform declarației de avere pentru 2018, Iana Talmaci a raportat dobândirea unor bunuri imobile semnificative, inclusiv mai multe case și terenuri, cu o valoare totală declarată de 3.22 milioane de lei. Însă, există discrepanțe între valoarea cadastrală a acestora și prețul de achiziție.

Inspectoratul de Integritate va verifica acum veniturile și sursele financiare care au stat la baza achiziționării acestor bunuri. Controlul se va desfășura în conformitate cu prevederile Legii nr. 132/2016, iar în cazul în care se vor identifica nereguli, vor fi luate măsurile legale corespunzătoare.

În cadrul acestui proces, judecătoarea Iana Talmaci a fost informată despre inițierea controlului și despre drepturile sale conform legislației în vigoare. De asemenea, controlul va include și analiza modificărilor patrimoniale din perioada 2016-2024.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării