Averea ex-deputatului PSRM, Alla Dolință va fi verificată de ANI
Inspectorii de integritate din cadrul Autorității Naționale de Integritate (ANI) au pornit pe 24 august, controlul averiii în privința fostului deputat socialist, Alla Dolință.
Potrivit procesului verbal, procedura a fost inițiată în baza unei sesizări anonime cu privire la pretinsa încălcare a regimului juridic al averii admisă de către Alla Dolință, ex-deputat în cadrul Parlamentului R. Moldova, transmite Știri.md cu referire la Agora.md.
Potrivit sesizării, Dolință ar deține în proprietate un apartament situat în Londra, pe care nu l-ar fi indicat în declarațiile de avere și interese personale depuse. Totodată, nu ar fi indicat nici calitatea de beneficiar a companiei S.C. „Bqs-Elit Vin” SRL, prin deținerea cotei de 34% din capitalul social al companiei, de către soțul acesteia. Ar fi omis și declararea unei alte cote, de 100% din capitalul social, de către soțul ei, în cadrul companiei S.C. ”IGALIRIX”.
Știri.md amintește că în perioada 21-25 august, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis șase acte de constatare, în cinci proceduri de control fiind depistate încălcări, iar la trei subiecți ai declarării au fost stabilite conflicte de interese.