Avere nejustificată de peste 1,8 milioane de lei: Doi vameși, sub lupa ANI
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în privința unui cuplu de funcționari publici din cadrul Serviciului Vamal și a unui membru al familiei acestora, constatând o diferență substanțială între averea deținută și veniturile obținute.

Potrivit ANI, averea cu caracter nejustificat se ridică la 1,863 milioane de lei, transmite Știri.md.
„La cei doi funcționari publici și la membrul familiei lor a fost constatată deținerea averilor cu caracter nejustificat în mărime de 566.173 de lei în anul fiscal 2022 și 1.297.439 de lei în anul fiscal 2023”, precizează ANI.
Astfel, în baza actului de constatare, cauza va fi transmisă în instanța de judecată.
„Subiecții declarării vizați vor fi decăzuți din dreptul de a exercita anumite funcții, fiind înscriși în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa funcții prevăzute de Legea nr. 133/2016”, mai precizează Autoritatea.