Avere în creștere, afaceri în declin: Ce spune Marcoci despre investiții
Potrivit declarației de avere, deputatul PAS, Boris Marcoci, a cumpărat în 2024 un spațiu comercial în valoare de două milioane de lei. Întrebat despre această tranzacție, parlamentarul a explicat că imobilul a fost achiziționat din cadrul propriei firme și donat ulterior unui nepot.

Mai exact, deputatul PAS a declarat jurnaliștilor de la Tv8.md că „a luat de la întreprindere și l-a dăruit unui nepot”, menționând că „taică-său a lucrat pentru firma sa”, transmite Știri.md.
Firma la care se referă deputatul este compania de construcții „Marsharcon”, fondată împreună cu soția acum 25 de ani. Deși a înregistrat profituri de trei milioane de lei în anul trecut, Marcoci afirmă că afacerile au suferit de când este deputat: „Aveam 158 de muncitori, acum sunt 80. Veniturile au scăzut aproape la jumătate”.
În ciuda dificultăților financiare invocate, în ultimii ani, averea lui Marcoci s-a extins considerabil. În 2022, a achiziționat o vilă în România, evaluată la circa 90.000 de euro. Întrebat unde este situată exact, a refuzat să răspundă.
Tot în perioada mandatului, și-a cumpărat un apartament în Chișinău, iar în 2023 și-a schimbat și mașina: un Mercedes nou, de peste un milion de lei, înlocuind vechiul automobil vândut cu 740.000 lei.
La începutul anului, Boris Marcoci a fost implicat într-un scandal la Bălți, după ce primarul orașului, Alexandr Petkov, l-a acuzat că se face vinovat de colapsul rutier generat de reparațiile de pe drumul de ocolire. Edilul afirmă că lucrările au fost inițiate fără stabilirea unor rute alternative și a sesizat Procuratura Anticorupție, care a inițiat investigații.
De partea cealaltă, Marcoci neagă orice implicare.
„Nu fac eu podul, îl face Guvernul Republicii Moldova. Eu doar merg ca deputat și monitorizez. N-am fost audiat și nici nu voi fi. Domnul primar n-are ce face. Nu a putut face el podul și acum se supără că-l face Guvernul. Mai bine s-ar uita la drumurile din municipiul lui, că nu face nimic”, a spus alesul poporului.