main logo
560

Autorităţile recunosc că sălile de spectacole au fost închise pe nedrept

Cultura rămâne cea mai afectată de pandemie. Autorităţile municipale recunosc că sălile de spectacole au fost închise pe nedrept, în timp ce transportul public este aglomerat şi promit că vor anula interdicţiile din acest domeniu dacă situaţia epidemiologică va fi favorabilă.

Autorităţile recunosc că sălile de spectacole au fost închise pe nedrept

Pentru a compensa lunile de restricţii, artiştii emeriţi care au împlinit o vârstă onorabilă au fost premiaţi de municipalitate, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

Primăria a oferit celor 143 de personalităţi din domeniul culturii câte o mie de lei şi un coş cu fructe. Din cauza pandemiei, la eveniment au participat doar câţiva, restul primind darurile acasă.

"Maestre la mulţi ani, sănătate. Aşteptăm frumoase şi noi realizări."

Printre invitaţii de onoare a fost maestrul Eugen Doga, care spune că îşi doreşte să vadă sălile din nou pline cu spectatori.

EUGEN DOGA, compozitor:"Dacă ne mai ţine covidul asta vom pieri şi noi, publicul este viaţa artistului. Nu poate publicul fi virtual cum ne-am obişnuit. Nu poate un artist să apese pe clape şi nimeni să nu ne audă, noi tot apăsăm şi nimeni nu ne aude."

Premiaţi au fost nu doar artiştii, ci şi angajaţii din cultură.

"Bucuroasă că un bibliotecar este apreciat şi gratificat în aşa fel."

La eveniment a fost prezent şi edilul Capitalei, Ion Ceban, care a promis că dacă numărul îmbolnăvirilor nu va creşte după sărbătorile pascale, atunci domeniul culturii va avea parte de mai multe relaxări. Acesta a recunoscut că sălile au fost închise pe nedrept.

ION CEBAN, primar Chişinău:"Am zis că ar fi o absurditate să ţinem sălile închise, atâta timp cât avem transport public aglomerat."

VALI BOGHEAN, interpret:"Există oameni care le este mai greu decât nouă artiştilor. Aşa că, stau cuminte în banca mea şi aşteptăm aceste timpuri."

În cadrul evenimentului, cea mai bună şcoală de muzică din Chişinău a primit în dar trei acordeoane din partea municipalităţii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării