Autoritățile lansează un plan de miliarde pentru tranziția energetică
Planul Național Integrat pentru Energie și Climă (PNIEC) 2025-2030, ce prevede acțiuni concrete pentru realizarea obiectivelor de decarbonizare ale țării, a fost aprobat de Cabinetul de miniștri în şedinţa din 26 februarie. Costurile pentru implementarea acestuia sunt de câteva miliarde de euro.

Documentul elaborat de Ministerul Energiei, cu sprijinul Uniunii Europene şi USAID, stabilește prioritățile, obiectivele și politicile necesare pentru a asigura un sistem energetic sustenabil și accesibil tuturor consumatorilor, fixând, în același timp, țintele naționale privind energia regenerabilă, eficiența energetică și emisiile de gaze cu efect de seră, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.
Potrivit Ministerului Energiei, documentul este bazat pe cele cinci dimensiuni ale Uniunii Energetice și descrie politicile publice și investițiile preconizate pentru a atinge țintele stabilite în fiecare dintre acestea:
- Decarbonizarea;
- Eficiența energetică;
- Securitatea energetică;
- Piața internă a energiei;
- Cercetare, inovare și competitivitate.
„Creșterea ambiției climatice are potențialul de a accelera dezvoltarea economică, de a ne apropia de spațiul UE, de a stimula inovațiile și o tranziție echitabilă, precum și de a crea locuri de muncă pe termen lung”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în contextul aprobării Planului.
Astfel, către anul 2030, R. Moldova se angajează să atingă obiectivul național privind ponderea de 30% a energiei din surse regenerabile în consumul final de energie, să mențină consumul primar de energie sub nivelul de 2.949 ktep (tone echivalent petrolier) și consumul final de energie sub nivelul de 2.762 ktep, să reducă pe malul drept al Nistrului emisiile de gaze cu efect de seră (GES) cu 68,5%.
Ministerul susţine că în anumite condiţii emisiile ar putea fi reduse cu 88%, comparativ cu anul 1990, doar că aceste măsuri necesită investiţii majore, estimate anterior la circa 4,9 miliarde de dolari.
Totodată, PNIEC prevede și acțiuni concrete pentru asigurarea securității energetice, inclusiv diversificarea căilor de import al energiei, consolidarea interconectivității sistemului energetic național prin construirea de noi linii de conexiune cu România și ENTSO-E, și elaborarea noii strategii energetice până în anul 2050.
În ceea ce privește eficiența energetică, PNIEC prevede renovarea clădirilor rezidențiale cu suport financiar din Fondul pentru Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial (FEERM), dar și economii de energie de 0,8% din consumul anual mediu ca urmare a implementării măsurilor de eficiență energetică și noilor tehnologii eficiente, instalarea contoarelor inteligente și promovarea transportului nepoluant și eficient din punct de vedere energetic.
Pe dimensiunea pieței interne a energiei, Planul prevede deschiderea, modernizarea și liberalizarea pieței interne a energiei, crearea piețelor intra-zilnice și a zilei următoare, cuplarea cu piețele europene prin lansarea Operatorului Pieței Energiei din Moldova, precum și crearea piețelor transfrontaliere de echilibrare a sistemelor energetice.
Toate țările membre ale Uniunii Europene și Comunității Energetice elaborează astfel de planuri cu durata de implementare până în 2030, care sunt revizuite o dată la cinci ani, în conformitate cu Regulamentul privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice (parte a pachetului „Energie curată pentru toți europenii”).