Autoritățile de la Chișinău și Comisia Europeană analizează progresele în justiție
Progresele înregistrate în reforma justiției, precum și pașii următori în acest proces, au fost discutate la Chișinău în cadrul unei întrevederi dintre ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, și Adrienn Kiraly, directoare în cadrul Directoratului General pentru Extindere și Vecinătate Estică al Comisia Europeană.
Foto: moldpres.mdLa discuții au participat și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.
În cadrul întrevederii, oficialii au analizat stadiul implementării procesului de evaluare externă a judecătorilor și procurorilor, provocările acestuia, dar și modul de ocupare a funcțiilor vacante din sistem și consolidarea capacităților instituționale.
În prezent, procesul de vetting vizează candidații la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, conducerea instanțelor, precum și judecătorii care au examinat dosare de corupție la Judecătoria Chișinău. Totodată, sunt evaluați procurorii din cadrul Procuraturii Generale și ai Procuraturii Anticorupție.
Discuțiile au vizat și etapele următoare ale reformei, inclusiv măsurile planificate până la sfârșitul anului 2026, care prevăd evaluarea judecătorilor din completele specializate anticorupție și a tuturor procurorilor din procuraturile specializate, inclusiv a conducătorilor acestora.
„Ritmul implementării reformelor trebuie să fie în concordanță cu calitatea livrabilelor. Este necesar un echilibru între acoperirea funcțiilor vacante și menținerea unor standarde ridicate de integritate și profesionalism”, a declarat ministrul Vladislav Cojuhari.
Totodată, oficialii au subliniat rolul important al Uniunii Europene în susținerea reformelor și în parcursul de aderare al Republicii Moldova, prin sprijinul și expertiza oferite.