stiri Logo
main logo
main logo
523

Autoritățile dau asigurări: Niciun caz de hantavirus nu a fost confirmat în Moldova

În R. Moldova nu a fost confirmat, până în prezent, niciun caz de hantavirus, iar autoritățile susțin că țara nu se confruntă cu riscuri epidemiologice majore legate de această boală.

Autoritățile dau asigurări: Niciun caz de hantavirus nu a fost confirmat în MoldovaImagine simbol

Declarațiile au fost făcute de ministrul Sănătății, Emil Ceban, în contextul informațiilor apărute în presa internațională despre cazurile de infectare depistate la bordul unei nave de croazieră care traversează Oceanul Atlantic, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Potrivit oficialului, autoritățile monitorizează permanent situația epidemiologică, iar Agenția Națională pentru Sănătate Publică colaborează cu instituțiile responsabile, inclusiv cu serviciile vamale și cele de frontieră, pentru prevenirea oricărui risc de import al virusului.

„ANSP conlucrează cu absolut toate structurile din țară, inclusiv cu vama. Orice persoană care trece frontiera este verificată. Dacă are temperatură, erupții cutanate și alte simptome, ea este izolată”, a declarat Emil Ceban după ședința Guvernului din 13 mai.

Ministrul a precizat că hantavirusul nu se transmite de la om la om, iar infectarea are loc doar în urma contactului cu produse contaminate de excrementele rozătoarelor infectate.

„Omul se poate contamina numai atunci când ingerează sau praful, sau produse alimentare contaminate cu excrementele rozătoarelor. Pentru ca să se întâmple acest lucru, trebuie să fie un număr foarte mare de rozătoare”, a explicat oficialul.

Referindu-se la informațiile privind o posibilă rată a mortalității de până la 40%, ministrul Sănătății a afirmat că aceasta depinde de contextul epidemiologic și de numărul cazurilor înregistrate.

Potrivit ANSP, hantavirusurile sunt purtate de anumite specii de rozătoare și se transmit accidental la oameni, cel mai frecvent prin inhalarea particulelor contaminate provenite din excrementele acestora, iar mai rar prin contact cu urina sau saliva rozătoarelor infectate.

Simptomele bolii includ febră, dureri de cap, dureri musculare, greață, vomă și dureri abdominale, iar în unele cazuri pot apărea afectări renale și manifestări hemoragice.

Autoritățile recomandă populației să mențină curățenia în locuințe și spațiile de depozitare, să evite contactul cu rozătoarele și să păstreze alimentele în condiții sigure.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici