main logo
523

Autorii celor mai bune cărți din 2017, premiați de Uniunea Scriitorilor

Cei mai buni autori și cele mai bune cărți care au fost remarcate pe parcursul anului 2017 au fost premiate în cadrul Galei Premiilor Uniunii Scriitorilor, vinei, 22 iunie.

Autorii celor mai bune cărți din 2017, premiați de Uniunea Scriitorilor

Câștigătorii au primit din partea organizatorilor diplome și premii bănești, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a menționat că evenimentul este o sărbătoare a scrisului artistic. „.În listele de nominalizări au rămas mai multe titluri care sunt la fel de bune ca și cele premiante. Toate cărțile anului trecut, luate împreună, indică un context literar valoros, un scris evaluat, emancipat, sincronizat cu literaturile bune, române, europene”, a spus Arcadie Suceveanu.

Cărțile și autorii câștigători au fost apreciați de un juriu desemnat de către un consiliu special desemnat de Uniunea Scriitorilor, dar și de către Consiliul Uniunii Scriitorilor nemijlocit.

Astfel, premiul pentru poezie fost acordat Eugeniei Bulat pentru volumul „Dialogurile străinei cu vechiul său prieten Alter”. Autoarea a spus că e primul său premiu de această amploare și că poezia sa este o confesiune, scrisă la Veneția, dar căutată cinci ani în Basarabia. Scriitoarea menționează că a pus multă muncă în această carte, dar totuși până la urmă în cadrul Galei i-a fost premiată suferința.

Premiul pentru roman a fost ridicat de Doina Postolachi pentru volumul „Ambroise”, iar premiul pentru proză scurtă, de Anatol Moraru, pentru cartea „Punct de vedere”. Anatol Moraru a îndemnat oamenii să consume literatură, ca unică modalitate de a salva lumea. De premiul pentru cartea de eseu, critică și istorie literară s-a învrednicit Maria Pilchin pentru volumul „Poezie, eros și putere”, iar premiul pentru cartea pentru copii și tineret i-a revenit lui Petre Popa pentru volumul „Blazonul veșniciei”.

Alexandru Vakulovski s-a ales cu premiul pentru volumul „Elcin. Capul”, la categoria cartea de traduceri. Pentru cel mai bun volum de publicistică – „Duși cu Titanicu’”a fost premiat Valentin Guțu, iar Elena Druță a fost premiată la categoria cartea de debut pentru volumul „Fiind imagine”. Premiul Opera Omnia, acordat de către Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova, a fost decernat scriitorului Paul Goma, iar premiul de excelență lui Nicolae Rusu și Vasile Gârneț.

Pentru cartea pentru copii „Caruselul primăverii”, Irina Nechit a fost premiată, iar artistului plastic, Florentin Leancă, i-a fost acordat premiul USM pentru ilustrarea revistei „Danya” în limba azeră. Scriitorul Iurie Colesnic a luat premiul la categoria „Relații culturale”, Igor Volnițchi premiul, „Nizami” pentru traducere, în special din limba azeră, iar Andrei Țurcanu și Nina Corcinschi au ridicat premiul Consiliului Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Cartea din mâna lui Hamlet”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării