Aur nedeclarat la Aeroport: 17 lingouri, descoperite în bagajele a două femei
Funcționarii postului vamal de la Aeroportul Internațional Chișinău au contracarat două tentative de introducere ilegală în țară a lingourilor din aur, care nu au fost declarate conform prevederilor legale.
Imagine simbolPotrivit Serviciului Vamal, ambele cazuri au fost înregistrate în urma controlului bagajelor pasagerilor sosiți pe ruta Istanbul–Chișinău. Deși au ales coridorul verde „nimic de declarat”, cele două persoane au fost redirecționate pentru verificări suplimentare, transmite Știri.md.
În primul caz, în bagajul unei cetățene a Turciei, în vârstă de 30 de ani, vameșii au depistat 13 lingouri din aur. În cel de-al doilea caz, în bagajul unei cetățene a Ucrainei, în vârstă de 29 de ani, au fost descoperite alte patru lingouri din același metal prețios.
Autoritățile menționează că, înainte de efectuarea controlului, pasagerele au declarat verbal că nu transportă bunuri pasibile declarării.
Lingourile au fost ridicate, iar cele două femei riscă sancțiuni contravenționale.