Au plătit online, dar au rămas în gară: Haos în sistemul de transport interurban
O femeie și-a exprimat nemulțumirea pe rețelele sociale față de serviciile companiei Gările Auto Moderne, după ce nu a putut călători conform biletului cumpărat online.
Colaj: Știri.mdPotrivit acesteia, biletul pentru cursa Chișinău – Bălți a fost achiziționat din timp de pe platforma autogara.md, însă, ajunsă la gară, nu a găsit microbuzul corespunzător, transmite Știri.md.
„Am cumpărat din timp bilet online ca să venim la gară și să nu găsim microbuzul în care să urcăm. Toți se făceau că plouă”, a relatat femeia.
Aceasta susține că nici angajații gării nu au putut oferi explicații.
„Operatorul de la casă nu știe nimic, șoferii la fel nu cunoșteau și ne amânau, iar la punctul de control nu știau ce să ne spună”, a menționat pasagera.
Inițial, administrația i-ar fi propus returnarea banilor, însă, în urma insistențelor, i-au fost oferite alte bilete. În final, femeia a plecat cu o altă cursă, o oră mai târziu.
„Am luat bilete la ora 10:05 cu ruta Chișinău – Bălți, dar am plecat la 11:10 cu ruta Chișinău – Telenești. Respectiv, am pierdut o oră din cauza sistemului defectuos”, a scris aceasta.
Femeia critică lipsa de organizare și instruire a personalului, dar și funcționarea sistemului online de vânzare a biletelor.
„De ce mai este sistem online de cumpărare a biletelor, dacă la fața locului nimeni nu știe nimic?”, a întrebat aceasta.
Până în prezent, Gările Auto Moderne nu au venit cu o reacție.
Totuși, în comentarii, mai mulți internauți au relatat experiențe similare. Un bărbat a spus că a fost nevoit să cumpere încă un bilet direct de la casă, în timp ce o altă persoană a menționat că unele curse sunt anulate în ziua plecării din cauza numărului redus de pasageri.
Un alt utilizator a relatat că, într-un caz, a fost nevoit să călătorească cu un alt microbuz, iar ulterior a depus o plângere la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, reușind să-și recupereze banii.
„Transportatorii cer condiții, dar singuri nu le respectă. Păstrați-vă drepturile cetățeanului – adresați-vă la Agenția pentru Protecția Consumatorilor”, a îndemnat acesta.
![]()
![]()