main logo
694

Au jefuit o bătrână în plină zi: Doi tineri din Călărași, reținuți

Polițiștii din Orhei au reținut doi tineri de 24 și 25 de ani, originari din raionul Călărași, la câteva ore după ce au jefuit în plină zi o femeie de 72 de ani.

Au jefuit o bătrână în plină zi: Doi tineri din Călărași, reținuțiImagine simbol

Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 23 aprilie, în timp ce victima se întorcea de la piață și s-a oprit în fața blocului locativ, transmite Știri.md. 

În timp ce îngrijea florile din curte, femeia și-a lăsat geanta în care avea actele, telefonul, bunuri personale și 320 de lei, pe o bancă. De acest moment a profitat, însă, unul dintre suspecți, care a sustras geanta și a fugit.

Femeia a alertat imediat polițiștii, care au stabilit că aceasta fusese urmărită de cei doi încă din piața centrală. 

La scurt timp, tinerii au fost localizați în raionul Rezina și au fost escortați la sediul Inspectoratului din Orhei, unde și-au recunoscut fapta. 

Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru jaf. Aceștia au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă între cinci și șapte ani de închisoare. Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării