Au încercat să treacă ilegal frontiera Moldovei: Doi ucraineni, prinși
În weekendul precedent, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți, au fost reținuți doi cetățeni ai Ucrainei, care încercau să treacă ilegal frontiera de stat din Republica Moldova în Ucraina.

Potrivit Poliției de Frontieră, ucrainenii au fost observați de echipa de patrulă în apropierea liniei frontierei de stat. Imediat, polițiștii de frontieră au intervenit, iar cei doi indivizi, cu vârste de 22 și 32 de ani, au fost interceptați și legitimați, transmite Știri.md.
În cadrul audierilor, aceștia au declarat că intenționau să părăsească teritoriul Moldovei, ocolind controalele de frontieră, pentru a nu fi înrolați în serviciul militar din Ucraina.
Potrivit cercetărilor inițiale, ambele persoane sunt originare din orașul Iampoli, Ucraina. De asemenea, s-a stabilit că, în anul 2024, aceștia au mai fost documentați pentru trecerea ilegală a frontierei de stat din Ucraina spre Republica Moldova.
Ca urmare, a fost întocmit un proces-verbal de constatare a tentativei de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cazul este cercetat în continuare de către ofițerii de urmărire penală ai Direcției regionale Nord, conform art. 27, 362 alin. (1) din Codul penal al Republicii Moldova.