Au furat saci cu semințe și au bătut paznicul: Patru tineri, reținuți
Patru bărbați din Drochia, cu vârste cuprinse între 23 și 30 de ani, au fost reținuți de polițiștii din Drochia, în comun cu ofițerii Direcției „Nord” a INI, la scurt timp după ce aceștia au săvârșit un atac tâlhăresc în localitatea Petreni din raionul Drochia.
Foto: politia.mdBărbații au deteriorat un perete și au pătruns în interiorul depozitului în care se păstrau semințe de floarea soarelui, de unde au sustras peste 1.500 kg, transmite Știri.md.
Paznicul depozitului, un bărbat de 49 de ani, i-a surprins pe făptași în flagrant, în timp ce încărcau semințele în saci. Fiind indignați de apariția paznicului, aceștia l-au atacat aplicându-i multiple lovituri pe diferite părți ale corpului, apoi l-au legat și l-au târât pe malul unui râu din adiacentul depozitului, unde și-au continuat acțiunile violente, inclusiv amenințându-l cu moartea.
După ce l-au maltratat, suspecții au lăsat victima să zacă acolo legat și au plecat.
În urma măsurilor de investigații întreprinse de polițiști, la scurt timp suspecții au fost identificați și reținuți pentru 72 de ore. Aceștia nu sunt la prima abatere, anterior fiind judecați pentru diferite infracțiuni.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstanțele. Menționăm că, în urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au depistat și ridicat 15 saci cu semințe de floarea soarelui, dar și automobilul de marca Nissan, cu care s-ar fi deplasat persoanele bănuite în timpul comiterii infracțiunii.
Conform legii penale, pentru tâlhărie persoanele vinovate riscă închisoare de la 10 la 12 ani.
![]()
![]()
![]()