Atmosferă de sărbătoare la Bălți. Cum e sărbătorit Hramul orașului
De Ziua Sfântului Nicolae de Vară este marcat Hramul orașului Bălți, iar în acest an, sărbătoarea a început cu o slujbă, oficiată de un sobor de preoți ai Mitropoliei Moldovei.

După slujbă, zeci de antreprenori, agenți economici, dar și mai mulți reprezentanți ai întreprinderilor municipale au participat la parada din piața Vasile Alecsandri, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.
„Eu m-am născut în Bălți, cei trei copii ai mei s-au născut în acest oraș. Eu lucrez aici, eu iubesc oamenii care mă înconjoară. Cum poți să nu iubești acest oraș? Uitați-vă cât sunt toți de luminoși, cu zâmbetul pe buze! Da, avem foarte multe neajunsuri, dar noi îl iubim așa cum este, pentru că e Patria noastră. La mulți ani, oraș iubit!”, a spus un localnic.
„De acest oraș ne leagă viața de zi cu zi, amintiri, lucrul, familia, casa, copiii și tot ce este mai frumos. Pentru a transmite generațiilor viitoare tot ce e mai frumos din zilele noastre”, a spus un alt locuitor.
Municipiul Bălți este unul multicultural și multietnic, iar asigurarea condițiilor egale pentru toți este prioritatea administrației publice locale.
„Vă felicit pentru că Bălți, în care se împletește istoria cu prezentul, Bălți este orașul în care trăiesc cei mai minunați oameni, cei care sunt tezaurul nostru. Vreau să știți că, cu fiecare zi, în orașul nostru totul trebuie să fie tot mai frumos și mai confortabil. Iar pentru asta noi lucrăm. Cu așa oameni minunați noi vom adeveri sintagma: Capitala de nord a Moldovei”, se arată în mesajul lui Alexandr Petkov, primarul municipiului Bălți.
Potrivit unor surse istorice, anul acesta, municipiul Bălți face 603 ani de la prima atestare.