point Logo
main logo
main logo
486

Atenționare SFS: Mesaje false în numele instituției, transmise prin WhatsApp

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) avertizează că unii contribuabili primesc notificări false privind reținerea temporară a unor mijloace financiare. Documentele sunt semnate în mod fraudulos în numele directoarei instituției, Olga Golban, și transmise prin aplicația WhatsApp de o persoană care se prezintă drept Andrey Karelin, utilizând o legitimație atribuită Comisiei pentru Valori Mobiliare și Burse din Cipru.

Atenționare SFS: Mesaje false în numele instituției, transmise prin WhatsAppFoto: Știri.md/Arhivă

Potrivit instituției, atât notificarea, cât și mesajele asociate sunt false. Identitatea SFS este folosită ilegal de persoane rău intenționate, cu scopul de a induce în eroare cetățenii și de a afecta încrederea publicului în activitatea autorității fiscale, transmite Știri.md.

Serviciul Fiscal precizează că în notificarea falsă este indicată o adresă greșită a portalului instituției, este folosit un antet neconform și sunt incluse coduri de bare și QR coduri, elemente care apar doar pe facturile fiscale electronice. De asemenea, documentele oficiale ale instituției circulă exclusiv în format digital și sunt semnate electronic.

Contribuabilii sunt îndemnați să ignore astfel de mesaje și să informeze imediat organele de drept sau reprezentanții SFS în cazul primirii unor notificări suspecte.

Instituția a sesizat deja autoritățile competente pentru investigarea cazului. SFS reamintește că comunicarea oficială cu contribuabilii privind obligațiile fiscale se realizează prin canale instituționale verificate.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici