point Logo
main logo
main logo
509

Atenție, fraude: BNM avertizează despre mesaje false transmise în numele instituției

Banca Națională a Moldovei avertizează cetățenii despre apariția unor tentative de fraudă în mediul online, în care este utilizată abuziv identitatea instituției.

Atenție, fraude: BNM avertizează despre mesaje false transmise în numele instituțieiImagine simbol

Potrivit BNM, prin aplicații de mesagerie circulă mesaje și documente false care conțin sigla instituției, formulări cu aparență oficială, numere fictive de documente și semnături atribuite în mod fraudulos unor persoane din conducerea băncii centrale, transmite Știri.md.

Prin intermediul acestor mesaje, cetățenilor li se solicită să urmeze diverse instrucțiuni privind presupuse credite, anularea unor operațiuni, transferuri de bani sau alte tranzacții financiare.

Banca Națională a Moldovei precizează că mesajele respective nu au fost emise sau aprobate de instituție și reprezintă tentative de fraudă.

Instituția subliniază că nu contactează cetățenii pentru a solicita parole, coduri de confirmare, date bancare sau copii ale actelor de identitate și nu cere contractarea unor credite ori efectuarea transferurilor de bani pentru „anularea” unor operațiuni.

Totodată, BNM precizează că nu creează „chaturi corporative” pentru soluționarea cazurilor de fraudă și nu desemnează „specialiști” care să ofere instrucțiuni individuale privind credite sau conturi bancare.

În acest context, banca centrală îndeamnă populația să manifeste prudență, să nu acceseze linkuri suspecte și să nu efectueze plăți la indicația unor persoane necunoscute.

Cetățenii care primesc astfel de mesaje sunt îndemnați să întrerupă imediat comunicarea, să informeze banca la care sunt deserviți și să sesizeze organele de drept.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici