main logo
544

Atenție, cetățeni: Crește numărul de cazuri de reacții alergice grave

În ultima perioadă se atestă o creștere a numărului de cazuri de reacții alergice grave, inclusiv șoc anafilactic ca urmare a înțepăturilor de insecte (albine, viespi etc.).

Atenție, cetățeni: Crește numărul de cazuri de reacții alergice grave

Despre aceasta informează IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, care menționează că asemenea cazuri sunt frecvente în perioada de toamnă, transmite Știri.md.

Astfel, pe parcursul lunii septembrie s-au înregistrat 28 de urgențe alergologice, dintre care 19 au fost cauzate de înțepături de insecte. În toate cazurile pacienții au fost transportați la spital.

Ultimul caz grav a avut loc ieri, 29 septembrie, în după-amiaza zilei, când a fost solicitat Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească prin intermediul ”Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112”, la ora 16:16, pentru o persoană de gen feminin cu vârsta de 57 de ani, din raionul Glodeni, cu motivul solicitării „înțepătură de albină”. Cazul a fost încadrat în categoria Cod de urgență majoră „roșu”, urgență care pune viața în pericol.

A fost solicitată echipa de asistență medicală urgentă, profil general din cadrul SAMU Glodeni, care a ajuns la locul solicitării timp de cinci minute. 

S-au constatat următoarele circumstanțe ale cazului: într-o localitate rurală, o doamnă la domiciliu a fost înțepată de albină în mâna stângă. La scurt timp au apărut: slăbiciune generală, fatigabilitate, cianoza buzelor, respirație îngreunată motiv pentru care a pierdut cunoștința și a căzut jos, lovindu-se în regiunea occipitală a capului. Rudele s-au alertat, au solicitat ambulanța și cu o mașină de ocazie s-au pornit în întâmpinarea acesteia.

În scurt timp, pe traseul dintre orașul Glodeni și satul Dușmani, echipa AMU a preluat pacienta care era în stare inconștientă și a stabilit diagnosticul prezumtiv: „Șoc anafilactic. Plagă contuzională în regiunea occipitală a capului”.

Dat fiind faptul că starea pacientei era critică, medicul a inițiat prompt măsurile de terapie intensivă la locul preluării. După stabilizarea funcțiilor vitale pacienta a fost transportată la Secția de reanimare a IMSP Spitalul Raional Glodeni. Menționăm că pe tot parcursul transportării au fost continuate măsurile de terapie intensivă cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali. Ca urmare, pacienta, având starea cu dinamică pozitivă, cu indicii hemodinamici stabili și în cunoștință, a fost transmisă personalului spitalului.

În situații de risc eminent, apelați la 112.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării