stiri Logo
main logo
main logo
614

Atenție, călători: Trafic intens la PTF Sculeni, pe sensul de ieșire din Moldova

Traficul la punctul de trecere a frontierei (PTF) Sculeni este intens la această oră, în special pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), la punctul de trecere Sculeni–Sculeni se înregistrează un flux majorat de călători și mijloace de transport, ceea ce duce la creșterea timpului de așteptare pentru traversarea frontierei.

Atenție, călători: Trafic intens la PTF Sculeni, pe sensul de ieșire din MoldovaFoto: border.gov.md

Poliția de Frontieră precizează că în acest punct de trecere este implementat Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), care presupune proceduri suplimentare de control și poate influența durata formalităților de trecere a frontierei, transmite Știri.md.

Reprezentanții instituției menționează că autoritățile de control lucrează la capacitate maximă și întreprind măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier.

În acest context, Poliția de Frontieră recomandă călătorilor să ia în considerare și alte puncte de trecere a frontierei, precum Costești, Leova sau Cahul, pentru a evita aglomerația.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici