main logo
7068

Atacul de la spitalul din Kiev: Un copil din Moldova se afla pe masa de operații

Peste 600 de pacienți, copii care suferă de boli incurabile, se tratau în acel moment în spital. Inclusiv copii din Republica Moldova, unul dintre care se afla pe masa de operații chiar în momentul bombardamentului. Din fericire, el a supraviețuit și se află în continuare în grija medicilor.

Atacul din Kiev: Un copil din Moldova se afla pe masa de operațiiFoto: Facebook/ Cristina Gherasimov

Despre asta s-a aflat de la viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, aflată într-o vizită de lucru la Kiev, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

„Săptămâna trecută, alături de o lume întreagă, am rămas profund marcată de atacul Rusiei asupra celui mai mare spital pentru copii din Kyiv, Ohmatdit. Racheta rusească a distrus complet secția de terapie intensivă, în total fiind avariate 24 de departamente, dintre care zece secții de chirurgie și cinci secții de oncologie. 

Peste 600 de pacienți, copii care suferă de boli incurabile, se tratau în acel moment în spital. Inclusiv copii din Republica Moldova, unul dintre care se afla pe masa de operații chiar în momentul bombardamentului. Din fericire, el a supraviețuit și se află în continuare în grija medicilor.

Fiind la Kyiv, am mers la locul unde statul agresor a ucis zeci de oameni și a rănit sute de copii, părinți și medici - de facto, a lovit în inima societății ucrainene. Am adus un omagiu tuturor victimelor nevinovate.

Acest atac este o mostră cumplită a cinismului celor pentru care nu mai există nimic sfânt, nici măcar viața unor copii nevinovați. Atrocitățile asupra tuturor ucrainenilor trebuie să se oprească, iar crimele de război trebuie judecate", a scris Cristina Gherasimov.

Spitalul de copii din Kiev, bombardat de militarii ruși acum o săptămână, a fost parțial redeschis. Restaurarea completă a clădirii va dura cel puțin șase luni, a anunțat directorul spitalului, Vladimir Jovnir, pentru presa ucraineană. În reconstrucția clădirii vor fi investiți aproximativ 9 milioane de dolari, a spus liderul de la Kiev, Vladimir Zelenski.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării