Astronautul NASA Jeffrey Williams a devenit Doctor Honoris Causa al UTM
Astronautul NASA, Jeffrey Williams, care a petrecut 534 de zile în spațiu, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice a Moldovei. Distincția i-a fost acordată în semn de recunoaștere a contribuției sale în domeniul aerospațial și al cooperării științifice internaționale.
Foto: IPNÎn cadrul evenimentului, Jeffrey Williams a declarat că experiența sa de viață l-a învățat că scopul existenței depășește interesele personale, transmite Știri.md cu referire la IPN.
„Trebuie să învățăm că trăim pentru alții. Este mult mai valoros decât să trăim doar pentru noi”, a menționat astronautul.
Potrivit lui, educația și valorile cultivate în instituțiile academice sunt esențiale pentru formarea noilor generații.
Jeffrey Williams este inginer aerospațial și fost astronaut NASA, deținând unul dintre recordurile pentru cea mai lungă perioadă cumulată petrecută în spațiu, cu 534 de zile în misiuni orbitale.