main logo
8601

Asfalt pus de mântuială în Chișinău: Mașinile parcate au fost ocolite

Lucrările de asfaltare de pe strada Hristo Botev, din sectorul Botanica al Capitalei, au stârnit critici dure din partea locuitorilor. Noaptea trecută, muncitorii au turnat asfalt, însă au ocolit porțiunile unde erau parcate mașini pe marginea drumului, lăsând zone neasfaltate.

Asfalt pus de mântuială în Chișinău: Mașinile parcate au fost ocoliteColaj: Știri.md

Imaginile și comentariile de pe rețelele sociale arată tronsoane de drum asfaltate „printre” mașini, ceea ce a fost catalogat de cetățeni drept o batjocură, transmite Știri.md.

„Este foarte urât. Asta nu e asfaltare, e doar un simulacru. Dacă tot se făceau lucrările noaptea, de ce nu s-a intervenit cu evacuarea mașinilor parcate?”, a scris un locuitor din zonă.

Mai mulți chișinăuieni se întreabă de ce autoritățile municipale nu au cerut sprijinul Poliției pentru a elibera carosabilul înainte de începerea lucrărilor.

La scurt timp, Direcția Generală Mobilitate Urbană a venit cu o reacția și a menționat că, în noaptea de 1 spre 2 iunie, pe strada Hristo Botev au început lucrările de așternere a stratului de bază, care reprezintă o etapă importantă a procesului de reabilitare a drumului.

„Este vorba de lucrări pe o porțiune a străzii, iar acestea vor continua și în această noapte, deoarece volumul este mare, iar condițiile meteo sunt prielnice. Porțiunea respectivă de drum urmează a fi asfaltată complet în noaptea următoare,” se arată în comunicatul instituției.

Totodată, Direcția face apel către toți conducătorii auto să manifeste responsabilitate și să evite parcarea pe drumurile aflate în reparație, pentru a permite desfășurarea intervențiilor în condiții normale.

Video: Autogrup MD/Facebook

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării