stiri Logo
main logo
main logo
770

ASD: Circulația pe drumurile naționale este asigurată

Administraţia de Stat a Drumurilor (ASD) a anunţat luni, 6 ianuarie, că pe parcursul nopţii în unele zone din ţară s-au înregistrat precipitaţii, însă drumurile naţionale sunt practicabile şi „monitorizate în permanenţă”.

ASD: Circulația pe drumurile naționale este asigurată

„Pe parcursul nopții trecute, în nordul şi centrul ţării, au căzut precipitații sub formă de ninsoare și lapoviță, iar în sud - precipitații sub formă de ploaie, formându-se pe alocuri ghețuș. 

Toate sectoarele periculoase sunt monitorizate în permanență de către administratorii locali ai drumurilor și se intervine după necesitate”, indică surse de la Administraţia de Stat a Drumurilor din Republica Moldova, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Potrivit sursei citate, pe drumurile naționale s-au efectuat lucrări de patrulare și combatere a lunecușului, circulația pe drumurile naționale fiind asigurată.

Totodată, ÎS "Administrația de Stat a Drumurilor” recomandă participanților la trafic să se conformeze prevederilor Regulamentului circulației rutiere, în special celor ce țin de dotarea automobilelor și conducerea acestora pe timp de iarnă.

Şi salvatorii îndeamnă conducătorii auto să-și echipeze mijloacele de transport corespunzător sezonului şi cu pneuri de iarnă, iar în portbagajul mașinii să aibă lopată, nisip, nişte haine calde, o pătură şi rezerve de apă. 

De asemenea, se recomandă ca persoanele care aleg să meargă la drum lung să țină bateria telefonului încărcată, iar în caz de situații de risc să telefoneze de urgență la Serviciul 112.

moldpres.md
Publicitatea ta poate fi aici