Aragaz uitat aprins: Trei echipe de pompieri au intervenit
Trei echipaje de pompieri și salvatori, alături de un echipaj medical, au intervenit ieri-seară la un bloc de locuințe situat pe Șoseaua Hâncești din Capitală, după ce locatarii au semnalat un posibil incendiu. Apelul la serviciile de urgență a fost înregistrat în jurul orei 20:59, după ce vecinii au simțit miros puternic de mâncare arsă.
Imagine simbolPotrivit imaginilor video, la etajul cinci al blocului de locuințe a fost observat fum, transmite Știri.md.
Ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a menționat că vecinii au simțit miros de fum în scara blocului și au sesizat salvatorii.
„La fața locului au intervenit trei echipe de pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit ca a ars mâncare pe aragaz. Incendiul a fost stins până la solicitarea echipelor specializate”, a comunicat ofițerul de presă.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
![]()