Ar fi primit o pungă cu bani: Doi polițiști, condamnați la închisoare pentu corupere pasivă
Doi ofițeri de investigații din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, au fost condamnați la închisoare, fiind acuzați de corupere pasivă.
Imagine simbolPrimul inculpat a fost condamnat la șapte ani de pușcărie, dintre care trei ani și șase luni urmează a fi executați în penitenciar de tip semiînchis, iar trei ani și șase luni au fost suspendați condiționat. Cel de-al doilea polițist a fost condamnat la cinci ani de închisoare, dintre care doi ani și șase luni urmează a fi executați în penitenciar de tip semiînchis, iar ceilalți doi ani și șase luni au fost suspendați condiționat, transmite Știri.md.
Totodată, ambii inculpați au fost amendați cu câte 140.000 de lei și privați de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de opt ani. Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința acestora a fost aplicată măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi țara.
De asemenea, s-a dispus confiscarea, cu trecerea în contul statului, a mijloacelor bănești în sumă de 40.000 de lei, recunoscute în calitate de corpuri delicte.
Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție, în mai 2014, cei doi angajați ai Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, având în gestiune informații privind presupuse încălcări în activitatea unei companii, ar fi extorcat și primit, într-o sacoșă, de la soțul directoarei companiei suma de 40.000 de lei. Banii ar fi fost pretinși pentru a nu transmite materialele acumulate în vederea pornirii urmăririi penale împotriva soției acestuia și a persoanei juridice, precum și pentru a restitui companiei bunurile ridicate în cadrul unui control efectuat în luna mai 2014. Acuzații pe care inculpații le-au negat pe tot parcursul examinării cauzei.
Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.